twitter
    Aici poate fi si evenimentul sau oferta ta.Gratuit!

520 de școli vor participa în cursa pentru un viitor verde „Let’s Get Green!”

750 de școli s-au înscris în cea mai amplă campanie națională de educație ecologică din România și pot câștiga o transformare completă în valoare de 15000 de euro. 



București, 7 noiembrie 2017
“Let’s Get Green!”, proiect organizat de Let’s Do It, Romania! în parteneriat cu Kaufland România, trece la următoarea etapă și anunță școlile rămase în competiție. Lista completă este disponibilă pe platforma letsgetgreen.ro.

Proiectul are acoperire națională, din fiecare județ vor participa școli și licee atât din mediul rural, cât și din mediul urban. Acestea se vor întrece într-o competiție națională dedicată voluntariatului și protecției mediului, marele premiu fiind o transformare completă a școlii caștigătoare, în valoare de 15000 euro.  Școlile vor realiza activități de instruire a profesorilor, elevilor și de responsabilizare a parinților. Mai exact, aceștia vor învăța ce înseamnă colectarea deșeurilor și protecția mediului, cum se colectează deșeurile acasă pentru a le aduce la reciclare. De asemenea, pentru a obține punctaje suplimentare, școlile vor realiza activități de voluntariat în comunitate.

Campania se bucură de suplimentarea cu 138 de școli, datorita parteneriatului cu Greenpoint Management. Compania va acorda și un premiu special de 5000 euro școlii cu cea mai mare cantitate de deșeuri colectată, raportat la numărul de elevi.  GreenPoint Management este o organizație de transfer de responsabilitate care asigură îndeplinirea obligațiilor de mediu pentru deșeurile de ambalaje generate de către producătorii și importatorii de bunuri ambalate. Scopul GreenPoint este să contribuie alături și în numele clienților pe care ii reprezintă la creșterea gradului de reciclare în România, contribuind astfel la îndeplinirea țintei naționale.

“Misiunea noastră începe prin creșterea nivelului de conștientizare în rândul populației tinere, pentru a asigura sustenabilitate pe termen lung. În acest sens, am decis să ne alăturăm echipei Let’s Do It, Romania! și să-i susținem într-unul dintre cele mai ambițioase proiecte de informare și educare a elevilor la nivel național, proiectul Let’s Get Green!.“ a declarat Adela Lazar, General Manager Greenpoint.

Campania își mai propune să atragă atenția asupra importanței implicării active a populației în procesul de colectare selectivă a deșeurilor și reciclarea acestora. Această colaborare se va materializa prin realizarea unui ghid de bune practici dedicat profesorilor, elevilor și părinților acestora, precum și punerea lui în practică de către comunitățile participante în cadrul proiectului “Let’s Get Green!”.

 “Interesul acordat proiectului Let`s Get Green! a fost peste așteptările noastre și ne bucuram că prin acest parteneriat reusim să suplimentăm numărul de școli participante. Componenta de educație joacă un rol important în strategia Let’s Do It, Romania! și avem încredere că Let’s Get Green! va contribui la formarea unei generații viitoare de adulți responsabili față de mediu. O etapă importantă a proiectului este aceea de a oferi un exemplu părinților, învățându-i să colecteze selectiv și acasă.” a declarat Andrei Coșuleanu, Project Manager “Let’s Get Green!”.

Valoarea totală a premiilor si a materialelor este de 69 250 euro. Câștigătorii vor fi anunțați pe 5 iunie 2018.

Proiectul este realizat în parteneriat cu Kaufland Romania și se bucura de sprijinul Ministerului Mediului, Ministerul Educației Naționale, Greenpoint Management și Consiliului Național al Elevilor. Aceștia vor reprezenta un real sprijin pentru a duce mesajul verde către toți elevii interesați